Medicover va inaugura în a doua parte a anului un spital în Bucureşti, investiţie de 20 milioane euro, informează news.ro.
“Medicover, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din România, colaborează cu compania germană Karl Storz, lider mondial în domeniul endoscopiei, pentru dotarea noului spital din Bucureşti cu una dintre cele mai avansate tehnologii digitale pentru blocul operator. Sistemul OR1 va asigura o interconectivitate inteligentă între echipa chirurgicală şi dispozitivele medicale din sala de operaţie şi din afara ei, îmbunătăţind performanţa medicală centrată pe pacient”, anunţă compania.
Investiţia realizată de Medicover în noul spital se ridică la 20 milioane de euro şi implică transformarea şi redarea către comunitate a unei clădiri de birouri cu o suprafaţă de 15.000 metri pătraţi, amplasată pe Şoseaua Fabricii de Glucoză nr. 11, în apropiere de autostrada Bucureşti-Ploieşti precum şi de cele două…