
Protestele au avut loc după ce propunerea de modificare a legii care a fost trimisă în Parlament nu ţine cont de semnale trase de societatea civilă în cadrul dezbaterii publice care a avut loc în data de 23.02.2024, respectiv:
– nu precizează actele care fac dovada cetăţeniei şi nici procedura interviului, dorim dezbatere publică pe acest subiect!!! În propunere sunt numai sancţiuni cu privire la nerespectarea prevederilor legale, DAR NU EXISTĂ ACESTE PREVEDERI!!! Ele vor fi publicate ulterior, prin Ordin al Preşedintelui Autorităţii Naţionale Pentru Cetăţenie, dar vrem dezbatere publică, să putem spune un punct de vedere cu privire la acestea!!!
– avem un drept, şi nu o vocaţie, la redobândirea cetăţeniei române, raportat la prevederile art. 1, alin. 4 din propunere; ataşăm punctul de vedere al Institutului Pentru Istorie Gh. Bariţiu din Cluj din data de 23.07.2015 care…
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “www.mediafax.ro”
Neamtxpres.ro este o platformă de indexare și motor de căutare pentru știri, colectând informații de la ziare locale din județul Neamț și surse naționale. Serviciul nostru este gratuit și se bazează pe acorduri de preluare de la publicații sau respectănd termenii și condițiile impuse de acestea. Precizăm că conținutul știrilor, inclusiv informațiile și imaginile, aparțin exclusiv ziarelor și site-urilor de proveniență. Neamtxpres.ro nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul acestora. În cazul în care doriți oprirea știrilor dvs. de pe platforma noastră, vă rugăm să ne contactați la adresa medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii




