In apropierea orașului Botoșani, se află un loc încărcat de istorie și spiritualitate – Mănăstirea Doamnei. Așezământul a traversat secole de existență, cu momente de prosperitate și decădere, fiind martor al unor vremuri tumultoase. Un capitol aparte al acestei istorii este legat de venirea călugărilor greci la mănăstirea Sf. Pantelimon, o perioadă de mare importanță pentru viața religioasă și culturală a regiunii.
Declinul și revitalizarea mănăstirii
Mănăstirea Doamnei, cu o istorie îndelungată și bogată, a trecut printr-o perioadă de declin la începutul secolului al XVIII-lea. Documentele istorice arată că în anul 1737, Grigore al II-lea Ghica, domnitor al Moldovei, a emis un document de întărire a privilegiilor mănăstirii, încercând să sprijine acest așezământ aflat în criză și sărăcie. Ghica a permis mănăstirii să aducă doi călugări străini, scutiți de dări și taxe, o măsură menită să revitalizeze viața monahală și să asigure continuitatea slujbelor religioase.
Sprijinul domnesc și legătura cu mănăstirile athonite
Un alt moment crucial în istoria Mănăstirii Doamnei a fost anul 1742, când Constantin Mavrocordat a oferit un ajutor material substanțial, constând în ulei și tămâie, pentru schiturile și mănăstirile închinate, inclusiv pentru Mănăstirea Doamnei. Fratele său, Ioan Mavrocordat, aflat la Istanbul în 1743, a avut o întâlnire decisivă cu Serafim, un monah de la Rusicon, care purta moaștele Sfântului Pantelimon. Această întâlnire a dus la întărirea legăturilor între mănăstirile din Moldova și cele din Athos, contribuind la revitalizarea spirituală și materială a Mănăstirii Doamnei.
Ioan Mavrocordat, recunoscător pentru „minunile Sfântului Pantelimon”, a stabilit un venit anual pentru biserica Rusicon din Athos și a oferit venitul dijmelor din târgul Botoșanilor pentru metohul Rusicon-ului de lângă Botoșani. Aceste măsuri au demonstrat o susținere constantă pentru așezământul monahal, chiar și în perioadele de dificultăți economice și politice.
Provocări și ajustări ale resurselor
În ciuda sprijinului domnesc, mănăstirea s-a confruntat cu dificultăți. Documentele din 1744 și 1747 menționează scutiri de taxe pentru diverse resurse, cum ar fi stupii, oile, vinul și vitele, dar există dubii privind realitatea acestor averi. Călugării greci au continuat să obțină resurse financiare prin diverse mijloace, inclusiv prin aducerea de relicve sfinte în spațiul ortodox românesc, o practică ce a generat venituri importante.
În contextul administrării militare austriece și rusești asupra Moldovei la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost necesară o reevaluare a scutirilor și resurselor acordate mănăstirii. Scarlat Ghica și Mihai Șuțu, domnitori ai Moldovei, au redus scutirile fiscale, ajustându-le la realitățile economice ale vremii.
Conflictul de proprietate și hotărnicia
Anul 1750 a adus noi provocări pentru mănăstire. O mărturie hotarnică din acel an menționează un conflict de proprietate cu Mănăstirea Sf. Nicolae de la Popăuți, legat de un heleșteu situat în afara hotarului Mănăstirii Doamnei. Această dispută a fost rezolvată prin confirmarea drepturilor Mănăstirii Doamnei asupra heleșteului, deși actele doveditoare fuseseră pierdute.
Mănăstirea a continuat să fie un loc de dispută și negocieri, dar și de mari realizări spirituale și culturale. Legăturile cu mănăstirile athonite, în special prin prezența relicvelor sfinte și a călugărilor greci, au contribuit la consolidarea statutului acesteia ca un important centru religios în regiune.
Concluzii și relevanță contemporană
Istoria Mănăstirii Doamnei și a legăturilor sale cu călugării greci de la Sfântul Pantelimon este o mărturie a unei perioade de tranziție și transformare în Moldova. De la un așezământ monahal aflat în declin, mănăstirea a reușit să se reinventeze și să își asigure un loc important în peisajul religios și cultural al regiunii, datorită sprijinului domnesc și al unei administrații abil gestionate. Povestea sa este o ilustrare a modului în care locurile de cult pot deveni centre de influență și atracție, nu doar religioasă, ci și culturală și economică.
În contextul actual, redescoperirea și valorizarea acestor pagini din istoria locală reprezintă o oportunitate de a întări identitatea culturală și spirituală a comunităților locale, oferind totodată lecții valoroase despre adaptabilitate, colaborare și persistență. Mănăstirea Doamnei, cu trecutul său bogat și complex, continuă să fie o sursă de inspirație și reflecție pentru toți cei care îi trec pragul sau îi studiază istoria.